România, o ţară second hand

Nu stiu dacă trebuie să ne bucurăm, sau  dimpotrivă să ne îngrijorăm, dar la noi în ţară singura afacere care pare să prospere este cea cu articole vestimentare second hand.

Decât second hand, mai bine te îmbraci tradiţional , curat , pentru că hainele împrumută ceva din personalitatea celui care le poartă

Este un fenomen de proporţii probabil nemaiîntâlnite nici în Uniunea Europeană, nici în alte ţări din fosta Europa comunistă, este din nou ceva ce face România atât de unică. Proliferarea acestor magazine, şi succesul de care se bucură, merită o analiză detaliată, pe care nu ştiu dacă a mai făcut-o cineva. Pe de-o parte trebuie să admirăm geniul întreprinzător al celor din spatele acestei afaceri, care s-au folosit de nişte bune relaţii, fără mare capital investit, şi au făcut sin rahat bici, cum se spune pe la noi. Această industrie a creat multe locuri de muncă, ţine nişte firme şi nişte spaţii în stare de funcţionare. Admirabil, până la un punct, cel puţin în teorie.

Hainele nu par a fi second hand nici la aceşti oameni, care cerşesc pe stradă

Pe de altă parte însă, e foarte amuzant să vezi cozi la aceste magazine atunci când, ironia sorţii, se aduce marfă nouă, ce-o fi însemnând şi asta! Probabil marfă ce nu s-a vândut la alte magazine de profil din România, ca să fiu cinic până la capăt. Cred că  a cumpăra de la aceste magazine, chiar dacă corespunde anumitor nevoi , este un lucru grav, care afectează psihicul şi demnitatea celor care o fac. Ar trebui desfiinţate şi interzise aceste magazine, pentru că Romănia nu este o ţară second hand, nici chiar pentru cei care mai o locuinţă altundeva în lume.

La haine este altfel decât la cetăţile medievale!

Discuţia este mai largă şi poate ajunge până la moralitatea şi legalitatea în care se face profit în sistemul capitalist. Eu promit să nu mai cumpăr nimic de la aceste magazine, şi recunosc prin aceasta că în trecut am făcut-o de vreo câteva ori. Ar cumpăra cineva mâncare second hand, sau lenjerie intimă second hand, vă rog să-mi spuneţi! Aştept argumentele voatre pro şi contra acestei afaceri, practici şi fenomen care se extinde.

România peste 20 de ani

Mă îngrijorez uneori, sper fără motiv, de cum ar putea arăta România peste 20 de ani. Sau peste 50 de ani, ca să fie şi mai bine.

România, raiul pe pământ. Păcat că e locuită

Cred că peste 50 de ani în România vor fi majoritari romii, bineînţeles. Nici o problemă, pentru că între timp se vor adapta să fie mai români decât românii. Deci vor fi fiţoşi, neserioşi, mincinoşi, neîntrecuţi în a face promisiuni, adică exact cum este azi clasa politică românească, începând cu nevinovatul copil Ponta , care părăseşte plângând CSATul, pentru că Băsescu nu i-a adus jucăria pe care o voia. Între timp însă şi romii îşi vor micşora semnificativ ritmul de înmulţire, datorită creşterii nivelului de trai, apărând iarăşi o criză a forţei de muncă.

Romi, ţigani, sau cum li se mai spune, din minoritari vor deveni majoritari în România anului 2060

În consecinţă, vor veni chinezi, indieni, africani, foarte entuziasmaţi, găsind în România un adevărat paradis terestru. Şi vor lucra o vreme, greu de spus dacă apoi vor pleca sau vor mai sta. Cine nu iubeşte cu adevărat România, nu stă şi nu rezistă aici mai mult de câţiva ani. Iar tot mai mulţi români iubesc România din străinătate şi prin corespondenţă.

Frumoasele dansuri populare româneşti, una dintre multele noastre  şanse, de care trebuie să profităm

Pentru ca acest scenariu să nu ajungă să fie şi mai negru, ar trebui luate măsuri ferme şi urgente în direcţia reformării clasei politice, stimulării natalităţii la autohtoni, creării de locuri de muncă şi creşterii nivelului de trai. Sună poate prost şi învechit, ca la o şedinţă PCR, însă dacă nu se face este foarte grav.

Nu este nimeni rasist în România, nu aici este problema

Intre România mea şi România lor

Ar trebui să punem România noastră în faţa României lor, a politicienilor, greţoşilor şi fiţoşilor. Pentru că noi suntem România, România prin noi trăieşte şi merge mai departe. Iar atâta timp cât un elev de liceu scrie ca mai jos mai sunt speranţe. Cred că vom reuşi, am mai găsit un motiv să fiu optimist.

România sub multiplele ei faţete este iubită de străini, şi hulită de români. Nu şiu cine ne poate înţelege

Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei... Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român. Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta. Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment. Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ. Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nici o noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce fac ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei. Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor… Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”... Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ. Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit? Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…   Gina Camelia ROMAN Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” – Vaslui România colorată, fermecătoare şi fascinantă (schimbarea gărzii în cetatea Alba Iulia)

Mai sunt speranţe in România

Da, mai sunt, şi sunt multe. Nu vorbesc de speranţele mele personale într-o zi de mâine mai bună, mă gândesc la această ţară, pe care, din păcate pentru mine, o iubim aşa de mult. Cei care aşteaptă să primească ceva înapoi din această dragoste, vor fi dezamăgiţi. Pentru că aşa este în dragoste, mai întâi iubeşti, şi de-abia apoi poţi spera să primeşti ceva înapoi.

România eternă şi fascinantă continuă să existe, slavă Domnului

Plimbându-mă eu aşa, foarte mult prin România, vorbind cu mai mulţi oameni din România, sunt mai liniştit. România este la locul ei, continuă să existe prin noi, oamenii simpli, cei care iubim România şi vrem să facem ceva şi pentru ea. Din păcate, România nu trăieşte datorită clasei ei politice,şi nici nu este ajutată deloc de clasa ei politică. Interesant cum, în acest fel, mai găseşte lumea încă un motiv să-l regrete pe Ceauşescu şi regimul său: nomenclatura de atunci, în comparaţie cu clasa politică de azi, pare mai competentă, mai serioasă, mai atentă la interesele celorlalţi şi la interesele naţionale. Dar mai presus de orice, se observă că avea mult mai bun simţ decat Elena Udrea şi alţii ca ea. Cred că explicaţia constă în teama mult mai mare pe care o aveau cei de atunci de pierderea privilegiilor, e adevărat că erau tot oameni şi nu sfinţi!

Toamna românească este lungă, frumoasă şi multicoloră

Dar dând la o parte această clasă politică incompetentă şi coruptă, România trăieşte în continuare, şi progresează. În ciuda crizei şi a acelor patroni, români sau străini, care profită de această criză şi nu oferă mai mult de salariul minim pe economie la orice interviu de angajare! Şi care concediază fără motive serioase şi credibile, care preferă să angajeze tineri absolvenţi, pe care îi plătesc mai puţin, etc. Dar poate aşa este mai bine, România devine o ţară de patroni! Iar noii patroni devin la fel de jigodii ca cei vechi, ba chiar mai rău, pentru că afacerea nu merge bine. Quod erat demonstratum!

Schimbarea gărzii în cetatea Alba Iulia e un spectacol de sunet şi culoare

Turismul ar fi o mare şansă pentru România, mai ales de când a plecat Elena Udrea de la Minister. Străinii care vin în România sunt aşa de încântaţi, încât reprezintă un bun exemplu pentru noi toţi. Însoţind câteva zile un străin în România, vei ajunge să-ţi iubeşti mai profund ţara. Slavă Domnului, România nu se reduce la becisnica ei clasă politică!

Un exemplu de bun simţ şi o poveste de succes

După cum bănuiţi, nu este vorba de vreun politician român, bineînţeles. Ei sunt dupa mine un exemplu tipic de fiţe şi nesimţire. Sau, ca să nu greşesc generalizând atât de tare, le mai dau o şansă unora dintre ei, şi voi spune că majoritatea sunt aşa. Nu dau nume deocamdată, ele se cam ştiu. Am dat nume cu alte ocazii, şi promit să dau şi în viitor. De-abia aştept să dau şi exemple pozitive, sper să nu fiu dezamăgit!

Mulţi patroni români, mari sau mici, sunt de asemenea în majoritate un munte de nesimţire şi de greaţă adevărată în relaţiile cu angajaţii, mai ales. Voi da şi astfel de  nume curând, bazate pe întâmplări reale, trăite de mine personal, sau mai degrabă de alte persoane (în măsura în care le voi afla şi mi le veţi aduce la cunoştinţă).

Despre marii investitori occidentali în retail ajunşi la noi în virtutea procesului de globalizare mai aştept puţin ca să dau un verdict. Mi se pare totuşi foarte ciudat ca un gigant de talia Carrefour să se plângă de incasările din România, declarând că se gândeşte să plece. Nu plânge nimeni după ei, să nu-şi facă vreo problemă, numai că eu am vizitat de curând Roma şi singura prăvălie sub sigla Carrefour era o brutărie amărâtă de cartier.

Domnul Pascal Brijnaert este un român belgian, care apreciază mult prietenia sinceră şi loialitatea

Ceea ce mă încântă şi mă entuziasmează pe mine sunt unii mici investitori străini, care se detaşează prin educaţie şi bun simţ. Îmi vine deocamdată în minte unul dintre ei, Pascal Brijnaert, care a sosit de 20 de ani în România (din Belgia)şi a dezvoltat o firmă de prelucrarea lemnului cu 8 angajaţi, bazată pe export. Nu a concediat pe nimeni în toţi aceşti ani, pare că funcţionează un tacit angajament pe viaţă!

Între timp Pascal a învăţat perfect româneşte cu toate nuanţele secrete ale acestei frumoase limbi şi prietenii lui se gândesc să-l propulseze în politică, drept candidat la primăria comunei Goleşti, jud Vrancea, unde îli are sediul firma lui. Acolo este şi locuinţa, pentru că nu se poate despărţi niciodată de problemele lui de serviciu.

Locuinţa  domnului pascal Brijnaert este un exemplu de bun gust şi de bun simţ

Bea vin românesc ca nimeni altul (cu măsură, nu vă speriaţi, degustându-l ca la carte, franţuzeşte.) pentru că altfel nu s-ar fi putut integra atât de bine în lumea bună a judeţului Vrancea. În măsura bugetului limitat face donaţii artiştilor romăni (Minu şi Cosmin Movilă, Felicia Filip etc). Mai rar aşa ceva, chiar şi pentru romăni e un excelent exemplu de urmat.

Firma Fininvest condusă de dl Pascal Brijanaert este dotată ultramodern

Mostenirea lui Ceausescu

Foarte interesant, unii oameni din România au început să-l regrete pe Ceausescu. Sunt probabil, în primul rând, milioanele de şomeri care nu ştiu ce vor mânca mâine, fenomen necunoscut pe vremea lui Ceaşcă.A lăsat acest om o puternică moştenire, constând nu numai din Casa Poporului şi Metroul din Bucureşti. Adevărata lui moştenire se reflectă mai ales în pervertirea relaţiilor umane şi a modului de gândire al românilor.

Palatul Parlamentului (Casa Poporului, dar poporul nu prea stă pe acasa)  este cea mai monumentală dintre moştenirile lui Ceauşescu, dar nu şi cea mai importantă

Majoritatea dintre noi au colaborat cu sistemul. Poate nu activ, poate nu realizând acest lucru, dar nu au protestat, nu au crâcnit, nu au făcut vreu fel de sacrificiu personal. Secretarii de partid de la anumite nivele şi odraslele lor au fost promotorii fiţelor în România. Şi ei încă mai aveau o urmă de bun simţ faţă de sfidătoarea nesimţire a unor exponenţi din clasa politică actuală (Videanu, Udrea, Plăcintă, etc). Iar prostia de care dau dovadă Antonescu şi cu Ponta s-ar pute să fie şi mai periculoasă. Am înlocuit, va să zică, cancerul cu SIDA, dar tot nu am scăpat de metastaze.Avem o criză politică, fără îndoială.

Ceauşescu era o personalitate, aici împreună cu Richard Nixon

Avem şi o criză economică, dar asta nu este numai la noi, avem o scuză. Probabil că acest sistem capitalist îşi atinge limitele, exact aşa cum şi sistemul socialist şi-a atins limitele, şi consecinţa a fost prăbuşirea lui sângeroasă.

Pentru a ieşi din criza morală profundă, Biserica Ortodoxă a ajutat mult, dar nu până la capăt

Mult mai gravă decât orice altceva este însă criza morală a societăţii româneşti. Începe de la fiţe, nesimţire, înjurături, marea corupţie şi ajunge până la atotputernica Biserică Ortodoxă, al cărui cler a încălcat flagrant taina spovedaniei în vremea comunistă. Ulterior, foarte puţini preoţi, dacă nu cumva unul singur, au recunoscut acest lucru. Sunt şi ei oameni, sa-i iertăm, nimeni nu e perfect. O dovadă a crizei morale este şi rapida execuţie după o judecată sumară a cuplului Ceauşescu, o chestie care a fost o mare uşurare pentru toată lumea. Interesant, desigur.

Marea problemă nu este de fapt dispariţia lui Ceaşcă, ci faptul că nu au apărut alte personalităţi remarcabile în politica românească post revoluţionară. Nu am văzut vreun proiect pertinent, nu văd patriotism şi grijă faţă de votanţi. Aceste puncte de vedere sunt personale în totalitate, şi aştept comentarii de la oricine are argumente pertinente pro sau contra.

  

Turismul românesc, un pariu pierdut

România este din păcate, pe cale să piardă unul dintre ultimele ei atuuri, turismul. Ce se întâmplă oare, care sunt cauzele şi posibilele consecinţe ale dezastrului spre care ne îndreptăm, asta aş dori să analizăm în cele ce urmează, impreună cu toată lumea interesată.

Turismul românesc are mult de pierdut, începând cu gastronomia. Puţine restaurante oferă la desert altceva decât papanaşi şi clătie

Toată lumea interesată înseamnă chiar toată lumea, aştept părerile şi comentariile dvs. Eu personal, care am lucrat mult timp în această branşă, ca ghid, mi-aş dori să-mi reiau această ocupaţie, fie ea şi sezonieră, de vacanţă etc. Dar unde sunt turiştii cei aşteptaţi de toată lumea?

Păi, unde să fie, nu departe, în Bulgaria. Tot mai mulţi conaţionali aleg această variantă, e mai bine şi mai ieftin, se întorc foarte mulţumiţi. Iar la întoarcere pe la W.C urile din benzinării nu găsesc nici hârtie. Asta e o fiţă românească supremă!

Câinii vagabonzi în haite pot fi o mare problemă de imagine şi chiar de securitate 

O altă îngrozitoare fiţă care ţine de nesimţire chiar este declaraţia hotelierilor români de pe litoral, care spun că nu le trebuie turişti străini, pentru că plătesc mai puţin şi sunt mai pretenţioşi! No comments, este chiar bomboana de pe coliva turismului românesc.Numai că au făcut rău întregii industrii hoteliere româneşti, ce poate face Ministrul Turismului după o asemenea declaraţie, când se duce el la promovare ( în cazul fericit că ştie ce e aia şi vrea s-o şi facă! Se aude, Doamna Udrea fiţoasa, fost Ministru al Turismului, şi la dvs sper.)

S-a investit ceva în turism, şi ar putea produce încă vreo câteva mii de locuri de muncă

Cred că insuficienta promovare şi publicitate este una dintre cauze, personal încerc să promovez şi eu cât pot cu propriul meu site http://romaniawinetasting.blogspot.ro/ - sper să funcţioneze şi să am şi eu ceva de câştigat din asta, poate vor veni odată turiştii ăia.

Frumoasă ţară, păcat că este locuită. De la mentalitatea românului porneşte toată treaba. În oraşele româneşti mulţi oameni (să nu spun toţi, vă mai dau o şansă) aruncă hârtii pe jos şi nimeni nu le face vreo observaţie. Cursurile de apă sunt sufocate de PETuri, Delta Dunării este în pragul unei catastrofe ecologice datorită construcţiilor autorizate în ultima vreme.

Eu zic să ne trezim, până nu este prea târziu.

6 motive ca să pleci din România

1.Eşti şomer şi nu mai ai un loc de muncă. Cauţi şi cauţi, în oraşul tău liniştit de provincie nu găseşti decât slujbe necalificate (ajutor de bucătar este printre cele mai bune variante! S-a dus industria lui Ceauşescu). Oricum trebuie să te muţi de acolo, aşa că du-te cât mai departe.

Ajutor de bucătar este una dintre puţinele perspective  ale României de azi. Poate cea  mai bună şi atrăgătoare

2.Te-ai săturat de România. Te-ai săturat de statul român care are cea mai mare fiscalitate din Europa şi de funcţionarii lui, greţoşi chiar şi atunci când îţi iau banii. Te-ai săturat să vezi ţiganii venind cu Mercedesul să-ţi ia ajutorul social. Te-ai săturat de baronii locali ca Dragnea sau Oprişan.

3.Scapi în felul ăsta de Antonescu şi de Ponta, jalnicele figuri ale opoziţiei româneşti. Mai mult decât atăt, scapi şi de Băsescu, scuzaţi de expresie! (atenţie, mai are o fată de măritat, deci nu cred că se retrage din politică). Pe EBA a rezolvat-o, cu o zestre de 1000 000 Euro.

Mircea cel Mare rămâne o figură importantă a istoriei româneşti medievale.

4.Te-ai săturat de o ţară care trăieşte numai în trecut, ai nevoie de ceva normal. România nu are prezent, şi cu atât mai puţin viitor, trăieşte doar în cărţile de istorie. Urmează întrebarea care istorie, ceea ce am învăţat noi la şcoală are unele hibe (de ex după victorioasa luptă a lui Mircea cel Mare la Rovine, turcii ocupă Bucureştiul!)

De România asta chiar merită să scapi, mâncaţi-aş!

5.Te-ai săturat de mizeria oraşelor româneşti, începând cu capitala, bineînţeles. Te-ai săturat de corupţie şi de similare probleme cotidiene. Te-ai săturat de abuzurile şi prostia Poliţiei Române.

6.Te-ai săturat de sărăcie. În eventualitatea fericită că mai încă un loc de muncă, cei 2-300 de Euro (pe care oricum patronul ţi-i dă cu mâna tremurândă) nu îţi ajung pentru traiul zilnic. Te-ai săturat de facturi umflate şi preţuri care cresc permanent.

5 motive ca să rămâi în România

Nu insist neapărat, dacă vrei să pleci cu adevărat, pleacă, poate ţi-o fi mai bine pe afară. Scapi de fiţe şi de fiţoşi, scapi de clasa asta politică de cacao. Deja am găsit nişte motive ca să pleci, deşi intenţia era cu totul alta! Eu personal nu plec încă, deşi am un contract pregătit. Să vedem care ar putea fi motivele convingătoare ca să mai stai pe aici.

Sunt nişte tradiţii inegalabile şi inimitabile,mai fă o încercare

1. E nevoie de tine pe aici încă. Chiar dacă nu găseşti un loc de muncă pentru valoarea şi pregătirea ta, reinventează-te şi caută altceva sau fă-ţi propria ta afacere. Ştiu că există contraargumentele: în ţara asta nu merge nimic; birocraţia şi dările la stat ne omoară etc. Dar mai bine să încerci întâi!

Constanţa, România. Dar mai bine te duci la bulgari

2.Familia are nevoie de tine aici. Ai copii, soţie, părinţi, verişori, unchi şi mătuşi, toate problemele curente ale românului, plus Geta de la magazinul din colţ. Dacă măcar vreo câţiva dintre cei enumeraţi mai sus există şi crezi că ar vrea să rămâi, atunci merită să rămâi. Vei reuşi, sunt sigur.

Nu numai în România găseşti aşa ceva. Aici trebuie să le bei ca să uiţi de necazuri şi datorii

3.Ai o istorie veche, o geografie, nişte oameni înaintea ta de care te simţi apropiat şi ai învăţat la şcoală. Oricât ar fi de desuet, patriotismul mai este încă ceva important.

4.Oricât ţi-ar fi de greu, ai să vezi că primeşti ajutoare de la cine nu te aştepţi şi exact când ai nevoie. Să faci la fel, să-i ajuţi şi tu pe alţii, binele se întoarce.

Asta e tot în România, nu e în Germania, deşi seamănă. Să-mi spui unde în România mai concret!

5.Aici înţelegi toate glumele şi toate bancurile, chiar înainte de a fi terminate. Dacă te muţi în altă limbă şi altă cultură nu va fi aşa o bună perioadă de timp. Toate aste îţi vor lipsi mai mult decât crezi.

Dacă nu te-am convins încă să te întorci din drum, pleacă şi fii binecuvântat, poate ţi-o fi mai bine prin altă parte. Dar nu apuci să vezi ce luminoasă eră urmează după era Ceauşescu şi era Băsescu (poate era Antonescu, noroc că nu are fete de măritat sau era Ponta, cine ştie). Dar dacă ajungem iarăşi la clasa politică, găsim motive ca să plecăm toţi. România nu înseamnă deloc clasa politică, ci chiar dimpotrivă!

Fiţele la români-definiţie şi teoreme de bază

Da, trebuie să recunosc, şi eu sunt împotriva fiţelor. Ca mulţi alţii, ştiu că nu sunt singur, simt asta, dar ca să ştim cu ce şi cu cine ne luptăm, trebuie să fim în măsură să dăm o definiţie a fiţelor! Pentru fiţoşi e mai simplu, sunt cei care au fiţe!

Sa ai fiţe nu înseamnă în niciun caz să fii la modă, a nu se confunda cu englezescul fashion, sau fashioned, nu de acolo vine. Înseamnă să nu ai gust, şi nici bună creştere sau bun simţ. Înseamnă să fii arogant, să asculţi manele la maximum, şi voi mai da câteva exemple, ca să fie totul mai clar.

Biata EBA nu are nici o vină pentru greşelile tatălui, casă de piatră. Însă mediatizarea excesivă nu  cred că i-a făcut bine nici ei

1. Fiţe la maxim are Băsescu, cel ce a măritat-o pe EBA cu fast şi publicitate mediatică. Mă gândesc că la acea nuntă (bilanţ necunoscut încă) s-au spălat numai nişte bani. Crede cineva că mafioţii din jurul lui Băse, adică Videanu, Blaga, Udrea au dat sub 5000 de Euro? La fel obedientul Boc. Din păcate pentru ei, au venit la nuntă şi rudele sărace Neamţu şi Papahagi, care probabil au plecat fără să plătească, dar îşi vor dovedi recunoştinţa cu prima ocazie.

Cabana Babele a fost cândva un refugiu pentru turiştii obosiţi de pe munte, iar astăzi a  ajuns  de bon ton să faci nunta acolo!

2.Fiţe au şi administratorii Cabanei Babele, care dintr-un cămin montan pentru cei ce urcă tranpirând pe munte, a evoluat la termopane, încălzire centrală şi preţuri de hotel. A ajuns să fie de bonton să-ţi organizezi nunta sau botezul la Cabana Babele, telecabina te duce exact acolo! Nu mai puţine fiţe au cocalarii care se plimbă plini de brăţări şi ghiuluri în şlapi pe platoul Bucegilor, sau copiii lor ce se joacă prin zonă (tot în papuci, bineînţeles)

3.Fiţoşi şi nesimţiţi sunt şi unii patroni de afaceri români, care cred că pot dispune de orice şi oricine după bunul plac, concediază oameni arbitrar, nesocotesc orice lege a bunului simţ. Daca sunt printre noi oameni simpli antifiţe ce au păţit aşa ceva, îi invit să-şi spună necazul, cu sau fără nume concrete!

Avem deci o definiţie, avem nişte exemple, e nevoie de completări şi îmbunătăţiri, le aştept cu plăcere şi nerăbdare .

Farmecul secret al Romaniei

Zau ca nu stiu ce ma mai tine in tara asta. Poate istoria noastra incepand cu Decebal? Hai sa fim seriosi! Sau poate Basescu ce şi-a măritat fata, pe EBA adică, şi a invitat 800 de oameni la un cort (ca să iasă mai ieftin probabil) . Dacă îşi închipuie cineva ca vreunul dintre invitaţi a dăruit sub 1000 de Euro, se înşală amarnic. Poate că a meritat să fim contemporani cu Băsescu şi cu fata lui ,EBA ( care cu greu a spus da, de frică să nu-l demită pe Papa!) care a intrat în viaţă cu 1000000 de Euro (socoteală rotunjită).

Iata un motiv puternic de plecat din ţară pentru majoritatea românilor antifiţe

Dar nici asta nu mă ţine în ţară, nici Antonescu, nici Ponta, pentru că ne-am lămurit cu toată clasa politică românească. Să nu aşteptaţi ceva bun de la ea vreodată, nu veţi primi şi nu veţi vedea aşa ceva. Ar fi o palidă consolare că în aproape toată lumea este la fel, puterea corupe şi politicienii se îndepărtează de cei care i-au ales. Cred însă că în România a rămas politica singura cale de a face bani sau de a spăla bani. Pentru că momentan caut o afacere care să meargă, astfel încât să am şi eu din ce trăi în ţara asta a mea şi a noastră, mă scuzaţi că vă reamintesc.

România bucolică e un motiv să mai stăm pe aici

Mă ţine în ţara asta solidaritatea cu oamenii de rând  care nu au nici un fel de fiţe şi trăiesc cu salarii de 2-300 de Euro (în cazul fericit că mai au serviciu). Ei înseamnă 90 % din populaţia acestei ţări şi îi iubesc mai mult decât orice pe lume. Iubesc umorul lor, compania lor, felul în care fac haz de necaz, euroscepticismul lor, priceperea lor şi hărnicia lor.

Un fiţos are cel puţin maşina asta, ascultă manele, şi scoate mâna cu brătări pe fereastră

Nu sunt încă disperat total, o să-mi treacă. Sunt doar puţin dezamăgit de ceilalţi 10 % dintre români, cei bogaţi şi super bogaţi, care nu mai au nici un pic de bun simţ. Care te sfidează din maşini supărate pline de manele, scoţând demonstrativ pe geam o mână cu brăţări de aur pe ea. Care nu dau prioritate nimănui, pietoni sau biciclişti, sau alţi participanţi la trafic, şi care te mai şi înjură sau sar la bătaie. Astea sunt fiţele pe care le urăsc şi aş fi mult mai fericit dacă le-aş vedea mai rar.

Viile şi vinurile României înseamnă un bun tratament antidepresie

Deci încă nu plec din ţara asta, şi am nevoie de ajutorul vostru ca să-i izolăm pe fiţoşi şi sa-i punem la locul lor. Numai împreună putem reuşi, sper să vreţi şi voi acelaşi lucru. Cred că şi vinurile patriei mă mai ţin pe aici, e un bun tratament antidepresie.