Mostenirea lui Ceausescu

Foarte interesant, unii oameni din România au început să-l regrete pe Ceausescu. Sunt probabil, în primul rând, milioanele de şomeri care nu ştiu ce vor mânca mâine, fenomen necunoscut pe vremea lui Ceaşcă.A lăsat acest om o puternică moştenire, constând nu numai din Casa Poporului şi Metroul din Bucureşti. Adevărata lui moştenire se reflectă mai ales în pervertirea relaţiilor umane şi a modului de gândire al românilor.

Palatul Parlamentului (Casa Poporului, dar poporul nu prea stă pe acasa)  este cea mai monumentală dintre moştenirile lui Ceauşescu, dar nu şi cea mai importantă

Majoritatea dintre noi au colaborat cu sistemul. Poate nu activ, poate nu realizând acest lucru, dar nu au protestat, nu au crâcnit, nu au făcut vreu fel de sacrificiu personal. Secretarii de partid de la anumite nivele şi odraslele lor au fost promotorii fiţelor în România. Şi ei încă mai aveau o urmă de bun simţ faţă de sfidătoarea nesimţire a unor exponenţi din clasa politică actuală (Videanu, Udrea, Plăcintă, etc). Iar prostia de care dau dovadă Antonescu şi cu Ponta s-ar pute să fie şi mai periculoasă. Am înlocuit, va să zică, cancerul cu SIDA, dar tot nu am scăpat de metastaze.Avem o criză politică, fără îndoială.

Ceauşescu era o personalitate, aici împreună cu Richard Nixon

Avem şi o criză economică, dar asta nu este numai la noi, avem o scuză. Probabil că acest sistem capitalist îşi atinge limitele, exact aşa cum şi sistemul socialist şi-a atins limitele, şi consecinţa a fost prăbuşirea lui sângeroasă.

Pentru a ieşi din criza morală profundă, Biserica Ortodoxă a ajutat mult, dar nu până la capăt

Mult mai gravă decât orice altceva este însă criza morală a societăţii româneşti. Începe de la fiţe, nesimţire, înjurături, marea corupţie şi ajunge până la atotputernica Biserică Ortodoxă, al cărui cler a încălcat flagrant taina spovedaniei în vremea comunistă. Ulterior, foarte puţini preoţi, dacă nu cumva unul singur, au recunoscut acest lucru. Sunt şi ei oameni, sa-i iertăm, nimeni nu e perfect. O dovadă a crizei morale este şi rapida execuţie după o judecată sumară a cuplului Ceauşescu, o chestie care a fost o mare uşurare pentru toată lumea. Interesant, desigur.

Marea problemă nu este de fapt dispariţia lui Ceaşcă, ci faptul că nu au apărut alte personalităţi remarcabile în politica românească post revoluţionară. Nu am văzut vreun proiect pertinent, nu văd patriotism şi grijă faţă de votanţi. Aceste puncte de vedere sunt personale în totalitate, şi aştept comentarii de la oricine are argumente pertinente pro sau contra.