joi, 27 septembrie 2012

România peste 20 de ani


Mă îngrijorez uneori, sper fără motiv, de cum ar putea arăta România peste 20 de ani. Sau peste 50 de ani, ca să fie şi mai bine.
România, raiul pe pământ. Păcat că e locuită

Cred că peste 50 de ani în România vor fi majoritari romii, bineînţeles. Nici o problemă, pentru că între timp se vor adapta să fie mai români decât românii. Deci vor fi fiţoşi, neserioşi, mincinoşi, neîntrecuţi în a face promisiuni, adică exact cum este azi clasa politică românească, începând cu nevinovatul copil Ponta , care părăseşte plângând CSATul, pentru că Băsescu nu i-a adus jucăria pe care o voia. Între timp însă şi romii îşi vor micşora semnificativ ritmul de înmulţire, datorită creşterii nivelului de trai, apărând iarăşi o criză a forţei de muncă.
Romi, ţigani, sau cum li se mai spune, din minoritari vor deveni majoritari în România anului 2060

În consecinţă, vor veni chinezi, indieni, africani, foarte entuziasmaţi, găsind în România un adevărat paradis terestru. Şi vor lucra o vreme, greu de spus dacă apoi vor pleca sau vor mai sta. Cine nu iubeşte cu adevărat România, nu stă şi nu rezistă aici mai mult de câţiva ani. Iar tot mai mulţi români iubesc România din străinătate şi prin corespondenţă.
Frumoasele dansuri populare româneşti, una dintre multele noastre  şanse, de care trebuie să profităm

Pentru ca acest scenariu să nu ajungă să fie şi mai negru, ar trebui luate măsuri ferme şi urgente în direcţia reformării clasei politice, stimulării natalităţii la autohtoni, creării de locuri de muncă şi creşterii nivelului de trai. Sună poate prost şi învechit, ca la o şedinţă PCR, însă dacă nu se face este foarte grav.

Nu este nimeni rasist în România, nu aici este problema

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu