Dacă România ar redeveni comunistă

Nu este uşoară viaţa în ziua de azi pentru foarte multă lume în România, trebuie să o recunoaştem. La salariul mediu cunoscut de 200-300 Euro, după estimările mele, 80 % dintre români îşi asigură o viaţă mai mult sau mai puţin decentă, 10 % sunt complet depăşiţi de situaţie şi au nevoie de ajutor şi asistenţă, îm timp ce alţi  10 % sunt ultrabogaţi.

Dacă vă e dor de defilări şi de Ceauşescu, poftim. dar aduceţi-vă aminte şi de cozile la alimente şi de groaznicul sentiment de lipsă de libertate

O bună parte a românilor medii (adică cei 80 %), mai ales dacă au trăit şi pe vremea împuşcatului, au puternice nostalgii comuniste, chiar dacă mai pe ascuns, pentru că nu e de bon ton să fii marxist în România şi în Europa de zi. Pe toţi aceşti cripto-şi protocomunişti i-aş ruga mult să-mi răspundă la întrebarea simplă : Ce ar câştiga ei , dacă s-ar reveni la un regim comunist?

Oare România are vocaţia dictaturii? Multe clădiri din Bucureşti îşi aşteaptă ctitorul!

Păi, sincer, nu cred că mare lucru. Nu ar mai circula cu maşina decât 2 duminici pe lună (replica lor: în ziua de azi nu se circulă nici măcar atât din cauza preţului carburanţilor). Apoi, ar trebui să ia parte din nou la şedinţe de partid interminabile, unde un politruc nepriceput, dar bun de gură le-ar vorbi despre multe chestii absolut inutile (Replică: nici partidele de azi nu sunt cu nimic mai bune. La şedinţele PDL Băsescu, teoretic echidistant, face aranjamentele toate în spiritul vechii securităţi. La PNL aşa zisul lider nu se ştie dacă poate fi deranjat la şedinţe, iar de PSD ce să mai vorbim).

Defilările erau un prilej pentru Mitici de a junge tot la bere şi mici, tipic românesc şi dâmboviţean

Ar recâştiga dreptul de a fi urmăriţi şi anchetaţi de securitate şi de ilicit (puţină morală şi bun simţ nu ar strica totuşi în ziua de azi pentru toţi politicienii români!)

Cel mai mare câştig ar fi însă siguranţa locului de muncă şi a zilei de mâine. Dar şi atunci erau destul de relative.

Aşa că gata cu văicăreala, nostalgiile. Să trăim în prezent şi să ne ridicăm prin noi înşine.